Prajitura cu crema de zahar ars si nuca

E week-end, deci mergem la un gratar la prieteni, dar ce papam dulce? Asa ma intrebam inainte sa-mi vina ideea cu aceasta prajiturica si cu rulada de cascaval pe care o gasiti alaturi de alte aperitive.
Asa ca am trecut la treaba si am facut mai intai crema de zahar ars. Eu am folosit o tava de yena dreptunghiulara, dar se poate face si in forma de tort.

Crema de zahar ars:
7 oua
700 ml lapte
1 cana cu zahar
1 lingurita faina
Separat se ard 150 g zahar, se rastoarna in tava de yena si se lasa la racit. Se adauga apoi compozitia preparata din oua, zahar, faina si  laptele rece (toate amestecate impreuna) si  se coace. In acest timp am facut blatul de pandispan.
4 oua
150 g faina
150 g zahar
3 linguri cu ulei
praf de copt optional
Se freaca albusurile spuma, se adauga zaharul si se continua sa se bata cu mixerul ca la compozitia de bezea. Se freaca galbenusurile cu ulei si se adauga in compozitia  de albusuri. La final se adauga faina amestecata cu praful de copt.
Acesta compozitie se toarna in tava cu  crema de zahar ars si se coace pana cand si pandispanul e gata. Se lasa totul la racit si se trece la prepararea siropului si a cremei.
Eu am facut un sirop de zahar ars pe care l-am explicat in alte retete si o crema de cacao cu nuca.
Am intors prajitura (crema de zahar ars sa fie deasupra), am taiat-o si am insiropat bine blatul. Peste blat se pune crema, apoi un strat de nuci care au fost prajite. Urmeaza crema de zahar ars si deasupra am ornat cu frisca batuta cu zahar vanilat si putina cacao si nuca prajita.
O prajitura super!! Merita facuta cu o ocazie speciala in forma de tort. Eu am mai facut-o de sarbatori.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu